31.01
Am avut de multe ori ideea sa-mi cumpar un aparat multifunctional pentru diferite exercitii fizice acasa. Programul il am destul de incarcat si atunci cind ajung acasa imi voi face timp si pentru ceva sport. Aiurea! Bani aruncati pe fereastra. Cel putin in faza incipienta cind habar nu ai cum sa-ti chinui corpul cu ajutorul lui. Stiu, exista google dar el nu poate sa-ti spuna chiar totul. Inclusiv ca nu esti suficient de motivat sa faci miscare.
Cred ca nu exista barbat sau femeie care sa nu-si plimbe prin cap ideea de a merge la sala si sa faca ceva miscare. Dar de la un gind fantomatic pina la o punere in practica asa cu tot tacimul – este ceva munca de lamurire de dus. Una foarte personala. Deci.. am aniversat astazi o saptamina de mers la sala. Mai mult purtat de curent decit din initiativa proprie, desi imi doream asta dar nu aveam suficient curaj sa-mi inving temerile si obsesiile, iata-ma in final la sala. Prima impresie a fost una buna: era curat luna (da, am obsesii si pe tema asta), o muzica alerta la un volum bine nimerit, o aroma de lavanda plutind in aer si o colectie de aparate care l-ar fi facut sa arda de invidie pe orice inchizitor care se respecta. Dupa scurta introducere a urmat si inevitabilul. Doar am venit sa-mi dau jos burta nu? Ca ea nu are de gind sa se dea jos singura. Sa scap de excedentul de calorii pe care corpul meu le-a depozitat cu grija de-a lungul timpului.
La ce te gindesti cind auzi bicicleta? Iti place sa te plimbi cu bicicleta? Crezi ca este placut? Ei bine, dupa o saptamina in care mi-am descoperit limitele si am calarit la propriu mai multe biciclete, am reusit sa trec peste aversiunea pe care o aveam pentru ea. Nu spun ca ma omor dupa ea. Am descoperit ca am muschi. Nefolositi insa. Am experimentat febra musculara in niste zone in care nici nu ma gindeam ca poti face asa ceva. Si inca ma minunez de ce va urma. Vrei sa vezi niste ochi care se gogoneaza la tine brusc dar privind avizi din alta perspectiva? Spune-i cuiva ca mergi la sala. Dupa o scanare rapida in cautare de muschi, (nu se fac instant nici la restaurant), urmeaza o cintarire din ochi si o replica de natura sa te puna in fund. Nu dau exemple. Apoi apar intrebari. Una mai iscoditoare decit alta.
In fine, revenind la efectul produs, la cel personal, de o parere parca esti mai usor (autosugestie?). Si conteaza ca ai un tonus mai bun iar aici ma refer si la cel psihic. Nu conteaza daca esti slab sau gras, in ciuda ideilor preconcepute gen : “vor ride de mine cind ma vor vedea cum arat”, sau “eu nu pot sa merg singur acolo” sau orice alta idee demotivanta, vei observa ca gasesti ajutor si intelegere din partea tuturor. Iti vei dori sa mai mergi. In fond iti faci un bine. Poate este singura oportunitate sa mai faci activitati sportive in afara de mersul pe jos de la lift pina la masina. Si daca fumezi – sa o lasi mai usor cu tigara.
P.S. Faza cu aspirina dupa efort ca sa nu mai faci febra musculara este un mit urban. Febra iti trece tot cu miscare. Mai degraba folosesti niste vitamina C sau un complex de antioxidanti. Un masaj ar fi ideal. Stiu ce zic. Chiar am experimentat pe mine.
Nu a vrut nimeni sa comenteze.
Esti liber sa comentezi